Lopețile stau gata și pânzele-s umflate, —
Dar cine să dezlege odgoanele de fier?
În portul plin de umbră și de singurătate
Nu-i nimeni să dea drumul corăbiei uitate
Ce-așteaptă să se-avânte sub nesfârșitul cer.
În larg, în larg, departe, sub soarele ce-așterne
Surâsul său de aur pe-o lume de mister,
În larg, prin valuri calde și moi ca niște perne,
Sunt insuli pe coralii cu primăveri eterne.
Dar cine să dezlege odgoanele de fier?
9 februarie 1912 (Quasi)
vezi mai multe poezii de: Dumitru Iacobescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.