Durerea grea de oțel îmi rupe os cu os
Și-mi face ziua lungă un lagăr mânios.
Durerea sparge gândul în sticlă mărunțită —
Nu știu cum e să ai o viață liniștită.
Durerea de oțel topește fără milă
Și raza de pe cer, culcată lângă mine.
Durerea, care fură lucirea mea din ochi —
O curmă, Doamne, acuma, cu-un simplu: „De deochi!”
Să pot să ies în lume, să mângâi iarba crudă,
Că-n fiecare gest e-o tăcută rugă.
Să-mi las pe spate capul, să te privesc de jos,
Să simt cum ceasul meu, Tu singur l-ai întors.
Atunci, durerea mea devine-un crin în floare —
O iei și-o duci în ceruri, ca s-o topești în soare.
vezi mai multe poezii de: Elyana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc, Mihaela Tălpău, pentru poezia „Pe instelara-mi gură tu buzele-ți să-ți pui”.
M-a atins în această dimineață și m-a așezat, fără să vreau, la masa scrisului.
Din întâlnirea cu versurile tale s-a născut poezia mea despre durere.
La mine, durerea e una fizică — durerea celor grav bolnavi, a celor fără speranță,
a celor cărora nu le-a mai rămas decât rugăciunea.
Uneori, poezia altcuiva nu te duce într-un loc frumos,
ci îți dă curajul să cobori acolo unde doare.
Pentru asta, îți mulțumesc.
Elyana (autor)
vineri, 30 ianuarie 2026