Sunt Daniela Becheru și scriu poezie ca formă de luciditate și supraviețuire interioară. Mă interesează mai puțin ornamentul și mai mult adevărul emoțional, chiar și atunci când este inconfortabil. În textele mele apar frecvent teme precum golul, pierderea, tăcerea, fragilitatea umană și contrastul dintre aparență și esență.
Poezia mea se construiește din imagini simbolice și metafore directe, uneori dure, care vorbesc despre înstrăinare, despre lipsa inimii într-o lume tot mai zgomotoasă și despre nevoia de a păstra vie emoția autentică. Scrisul nu este pentru mine un exercițiu decorativ, ci un act de asumare și de rostire a ceea ce, de obicei, rămâne nespus.
Când oamenii aruncă tot cerul în aer să facă dreptate,
O gheață, gestantă de veacuri, lovește în casele toate.
Din visele ascuțite , ale somnului și nesomnului,
Se ridică, urlând de durere, soldații betonului.
Când m-am îndrăgostit, știu că m-am rupt în două,
Din mine au răsărit arome reci de rouă.
Când inima ținea doar ouăle speranței,
Noi eclozam cu ele sub trupul alb-al distanței.
Cuvintele-necuvinte
(de ziua de naștere a lui Nichita Stănescu, 31 martie 1933) si declansator Dan Anghelescu
Vin la mine în vizită cuvintele-necuvinte,
În propria-mi imaginație fierbinte
Topesc o fantezie pe albe oseminte,
M-arunc într-o cascadă fină și acrobată,
M-ascultă o pădure cu ochii verzi de fată.
Am răscolit în mine ca-ntr-un cufăr,
De-atunci, zi după zi, eu .... sufăr.
Mă doare cerul gurii plin de stele,
Mă dor plămânii încărcați de perle.
E timpul să te culci,
Iar patul tău te cheamă
Cu vorbe moi și dulci,
Iubito pământeană.
Stau ca o filă albă în soarele de vară.
Salcia se încovoaie, tristă și solitară.
Îmi picură prin gânduri cerneală neagră, fină,
Ciocănitoarea mică se ascunde în grădină.
În casa-n care am intrat
Nu e nimica de purtat —
O pălărie grea de plumb,
Fularul din foi de porumb
Mi-am privit nemurirea într-o seară de vară :
Un copil uscațiv, într-o haină precară.,
Ea se teme mereu că va face potecă,
Că prin sufletul meu iar va trece cometă.
Pe străzi, în cartier, sunt zeci de drumuri rupte,
Făcute din hârtie și-un clei stors de la fructe.
Cel ce le-a construit, demult, pe vremea mea,
Nu s-a gândit că vara vor fi ca o bezea.