Cântecul unui câine năzdrăvan
Dylan Thomas, 1914-1953
Sunt mulţi cei care spun că fiecare câine are-o zi a lui,
Că o pisică are-un număr de vieţi sau altul;
Cum sunt şi unii care cred că homarul este roz,
C-albinele lucrează doar în stupi, unde-şi au şi patul.
Mai sunt şi cei care pretind, puţini, că un anume cal
Are pe cap două cocoaşe şi-n frunte un corn curbat,
Iar un tip care spune,-n glumă, c-o iapă poate face cuib
E la fel de rar ca un măgar roşcat.
În pofida celor spuse, am momentele mele fericite,
Preţuiesc oasele mai mult decât s-ar putea crede
Şi deşi nu apreciez gălbejitul biscuit, la nevoie îl înghit,
Şi-mi mai place să fug după iepuri, să prind pietre.
Dar cea mai mare încântare e să-mi înfig colţii
În pulpa unui juncan grăsun şi delicios;
Iar dacă-i muşc chestiile dintre picioare, un răsfăţ,
Sper că nu mă veţi considera prea vicios.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Dylan Thomas
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.