Sunt cărbune încins pe o sferă buiastră
Cu rotiri de destin prin genunea albastră!
Mă întreb ce fluid din vârtejuri de stele,
Urzesc firul din ghemul zilelor mele?!
De ce-n șirul de gri sunt luciri de satin,
De ce șarpele clipei e fatal prin venin,
De ce-n cuiburi, norocu-i un cuc veșnic dus,
De ce candeli nu strigă când ulei nu-i de-ajuns!
Stau năpaste ascunse când buza-i mai arsă,
Un val de-o secundă și barca-i întoarsă!...
Ce fapte, ce gânduri își tremură somnul
Azvârlind în prăpăstii, speranța și omul!
Cinci simțuri ne vând un crochiu despre lume...
Peste Fire, stăpâni, noi la toate-am dat nume,
Dar răspuns n-am aflat la o veche-ntrebare:
Fericirea din ce-i, dacă nu-i, de ce doare?!
În milenii de zbor n-am vrăjit fericirea,
Ne-ntrebăm până când fără rost ni-i rotirea?...
Către lacul din noi să ne-ntoarcem curând
Din iubiri ivind nuferi, albului gând!
Când prin vămi se înalță suflarea din noi,
Câte ceruri o spală de-al vieții noroi?
Rămâne curată precum floarea de crin
Sau canon își primește-n nouă viață de chin?!
Sunt cărbune încins pe o sferă albastră
Simt strămoșii în vene croind viața-mi buiastră,
În oglindă mă văd cărând secoli de vină,
Ieri eram, astăzi nu-s, c-am rămas doar... lumină!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.