Curge nisipu-n clepsidră, se duce
cu omul ce spatele-și frânge sub cruce
și plânge...
La vaduri, la cumpeni de ape, vin valuri
purtând spre mâloasele maluri, amaruri
și sânge.
E umbra pe zare zelos temnicer,
îndoiala întoarce din drumul spre cer
rugăciuni,
Scara credinței, mătasea-și rărește,
cu funii de gât, azi lumea scornește
înșelăciuni!
Nu mai scapără foc, cremenea minții,
luminii demult îi muriră părinții
cei buni,
Coasă-ne Doamne-n comete, privirea,
liber prin stele să-și ardă gândirea,
cărbuni!
Chipul Tău spre care ne plângem durerea,
tivește-l pe zări, înviind mângâierea
Ființei,
Uită de rang și spre iad deschide-le gangul
celor ce pregătesc din minciuni, ștreangul
științei!...
Curge nisipu-n clepsidră, se duce,
călăii-s prea mulți și-apasă pe cruce,
și pe Cuvânt,
Ridică-ne Doamne din mlaștini și valuri,
lumină revarsă ca-n sala de baluri
peste Pământ!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.