Azi mă voi cufunda în umbra Lunii,
Iar craterele ei nu vor mai fi
Mistere-n rotunjimea care-mbie
Să o dorești în fiecare zi.
Mă las acoperit de ea cu totul,
Îmi voi închide ochii așteptând
O mângâiere, murmur sau frământul
Pe care l-am simțit mereu, visând.
Când voi păși, cu umbra ei de mână,
Voi fi un astru care, în eter,
Va rătăci prin galaxii de umbre
Ce caută în Univers un cer
Și vor să fie-acolo strălucire,
Să fie cum, deasupra de Pământ,
Ar fi mereu alături, zi și noapte,
Unite prin același legământ.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.