Vivid îmi sunt și în această
Zi de glorie - amintirile înjosirii.
Se spune că nu trebuie să
Lași trecutul conștient într-o
Vulgaritate de reproșuri, ci
TU, așa cum ești, nenorocit
Să-l accepți cu fruntea lată,
Sus, spovedit de minciuna
Unei vieți mai prospere în
Hăul nostru ce-l numim -
Lume: o panoramă a deșertăciunilor.
Ceva nu e la locul lui,
E oare existența mea -
O eroare de adevăruri odioase?
Pot să aleg ce nu mi-e dat
Și să schimb ce-m e sortit?
Ei au fost duși pe calea
Speranțelor deșarte, eu aleg:
Să nu.
Voi lăsa bestia judecății
Să-mi acapareze ființa-mi fragilă
Și voi rupe, și voi lovi
Acolo unde e loc de sentință.
Sângele se va împroșca pe
Pereții dumnezeirii, apa va
Decolora pamântul păcătos, iar
Agheazma-mir va scurge
Demonii din sufletul meu,
Plin de vina strămoșilor mei.
Plecasem spre lunga cale a iertării,
Un viitor binecuvântat de Sfânta
Născătoare de Dumnezeu -
Ea, Ave Maria: în ecou se aude!
Ce dulce mireasmă,
Ce capriciu înfocat!
Mă duc, mă duc spre infinit:
Eu, soldat!
Eu, sărac!
Eu, poet!
Eu, artist!
Eu ca om,
Mă sting!
Se aude bătaia inimii
- plăpând -
Ușor, o scânteiere,
Atât mi- fost:
Sunt un om frumos!
vezi mai multe poezii de: raghinaraluca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.