Chiar crezi ca dragostea, ea însăşi, locuind
În casa asta săracă, din chirpici ,
Va d ?
Ne întâlnim şi, pa, acolo-i poarta:
Tot ce discutăm e despre-acum şi-aici;
Ne comportăm la fel, de despărţire gata;
În ce facem nu-i viitor, nu-i nici trecut.
Deşi ŞTIU cu cine umbli şi te ţii,
Sub pactul nostru subînţeles, tăcut,
Nu spun nimic; cum şi tu prea bine ştii
Cu cine după amiezile am petrecut;
Să fie dragostea un troc, prilej de şotii?
ŞTIU, dar să crezi că nu m-am prins te las,
Fiindcă-s femeie de lume şi cu tact,
Ora la care ochii tăi stau aţintiţi pe ceas.
Lipseşte-un sentiment şi nu se poate face niciun pact
Cu omul care eşti – şi vinul din pahar e fad şi calp.
Iar TU, din cărţi ridicându-ţi ochii îndestul
Cât să-mi poţi intercepta privirea pe pendul,
Chiar, spune-mi, e dragostea oare-un handicap?
Căci inima bolnavă, jignită fără leac,
Care-a semnat cândva acordul, pe drept cuvânt,
Poate RUPE CONTRACTUL şi arunca în vânt.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Edna St. Vincent Millay
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.