Eu, fiind femeie şi împovărată
Edna St. Vincent Millay
Eu, fiind femeie şi mai întotdeauna împovărată
De ideile şi urgenţele-aferente naturii mele,
Sunt împinsă de proximitatea-ţi imediată sau de soartă
Să te găsesc drăguţ şi să simt un fel de stranie plăcere
Când îţi suport trupul greu pe sâni, ba mai mult, chiar să-l doresc:
Aşa-i desenat patentul vieţii de la-nceputuri încă,
Să se umbrească mintea şi să se calmeze pulsul omenesc;
În timp ce ne’mplinită rămâne fiinţa mea adâncă –
Şi, totuşi, posedată. Nu te mai gândi – mereu a fost aşa,
Sângele sprinten împotriva creierului cârcotaş, confuz.
Mi-oi aminti de tine cu dragoste sau îmi voi asezona
Scârba cu milă ; şi ţi-o spun verde de la obraz, clar în auz:
Găsesc că izbucnirea mea de-acum e un motiv prea anonim
Pentru conversaţie, în cazul în care ne mai întâlnim.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Edna St. Vincent Millay
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.