Inima niciodată n-a putut vorbi
Inima niciodată n-a putut vorbi,
Dar Cuvântul a fost rostit, ca tu să-l înţelegi;
Simţi cum inima ţi se frânge-acum, aici,
Deşi-alte inimi sunt întregi.
Timpul ne învaţă zilnic, pe pământ, lumeşte,
Arta care frânge inimi şi le lecuieşte.
Inimă, ai putea fi uneori naivă – şi nu puţin,
Dar ce-ai avut de spus, ai spus de fiecare dată,
Iar ecourile-acelor spuse revin, revin,
Se-întorc mai vii ca niciodată.
Timpul ne-nvaţă arta care-nvie-o inimă-ngheţată.
Limbă, tu poţi exprima doar
Silabe, bucurii sau întristări,
Până când timpul, luminând străvechi cărări,
Va învia Cuvântul iar.
Timpul, un domn a toate-iertător,
Garantează cuvântul cel nepieritor.
Trad.Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Edwin Muir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.