Tu râzi și totuși tristă, cu ochii mă petreci,
Când nopțile în mine-s din ce în ce mai reci.
Căci am iubit odată, dar astăzi nu mai pot,
Dacă a ars iubirea, s-a stins în noi de tot.
Și-mi spui atâtea vorbe, și-apoi te-nchizi tăcând,
Când fluturele singur, rămâne palpitând.
Dar nici nu știi efectul - aripa lui nebună,
Poate crea departe, o groaznică furtună.
O, poate să dureze o clipă și-o privire,
Ca să stârnească-n oameni iluzii de iubire.
De multe ori văzusem, dezamăgit de dor,
Că-n mulți, aceste clipe, ca fluturele - mor.
Și de aceea astăzi, păstrez răcit, cuvinte,
Distrus după furtuna stârnită înainte.
Când a trăit momentul și-n ea a și murit,
Iar eu, după furtună, mai sunt și-acum rănit.
vezi mai multe poezii de: Cristian Andronic
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.