Antichitate - Efraín Barquero
Adăugat de: gabriel cristea

Galben era calul,
nepăsător - văzduhul;
făpturile lucrau fără zgomot la esențe,
erau bătrâni precum șofranul, precum soarele templelor
trăiau la apogeu ca într-un fruct care strivea lumea
cu blândețea unei mame.

N-am putut rupe pâinea sau lemnul
și nici vărsa cenușa;
totul era prea uman,
corporal, aidoma celui ce doarme,
am învățat țărâna să fie țărână,
piatra să fie piatră,
oamenii-nvățară să se odihnească
pentru a fi carnea propriilor zei.

Treziți-vă surâzînd
în pura lâncezeală,
în ceara veșniciei!
Treziți-vă-n amiază, când totul se-ntinde și se ramifică,
întunecând lumea cu plinătatea voastră,
trăiți în răsucirea carnalității toamnei!

traducere - g.Cristea


Antiguedad


Amarillo era el caballo
indolente el cielo
los seres trabajaban sin ruido en el perfume
eran viejos como el azafrán, como el sol de los templos
en la madurez vivían como en un fruto que aplastaba el mundo
en la blandura de una madre.

No pude romper el pan ni la madera
ni derramar las cenizas
todo era demasiado humano
corporal como alguien que duerme
había aprendido el polvo a ser polvo
la piedra a ser piedra
los hombres habían aprendido a reposar
a ser carne de sus propios dioses.

Despertad a la sonrisa
al aflojamiento puro
a la cera de la inmensidad
despertad al mediodía en que todo se estira y se prolonga
obscureced al mundo con vuestra plenitud
vivid en la carnalidad doblegada del otoño.



vezi mai multe poezii de: Efraín Barquero




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.