Aerul, tremurătorul, copilul, clarul,
în azurii pînze ne înfășoară...
În caleașca trasă de fluturii săi
a venit de cu seară.
Noaptea întreagă a lunecat,
pe vioara divină, arcușul divin.
Oprește-te! Stai! Asupră-ne stai iară și iar,
cer adamantin!
Dimineața e ceva, nu știu ce, fragil,
o amiază faunescă, aceasta e darul.
În mii de magii, de culori, se-ntrecea
aerul, tremurătorul, copilul, clarul...
vezi mai multe poezii de: Emil Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumiri, Gabriel!
Adina Speranta
vineri, 18 martie 2022