Craiul Amurg, ucigașul macilor,
a scăldat câmpia într-o baie de sînge.
L-am văzut cum ștergea spada
pe copacii care se porniră a plânge.
Paserile din cuibul incendiat
erau aripi din diamant și cărbune.
Și aruncau, săgeți, către ceruri
priviri săgetătoare nebune.
Singur în rădvanul negru trecem,
și cum galopa năzdrăvanul murg!
Pe aleile pavate cu umbră, printre răcori,
suiam spre castelul Craiului Amurg.
vezi mai multe poezii de: Emil Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.