O arteră,
un aerian bulevard.
Și la nr. 52
sorb din cupa vieții și eu,
necruțat de ani, de spate adus,
sorb rar și visez
și sunt altundeva,
la polul opus.
Și visez Utopia
și alte himerice.
Și parcă prind grai
pereții smintiți,
vedenii colerice.
Și, pierdut în oglindă,
mă înfioară
ochii pe care-i zăresc :
egalii cu zero,
altădată albaștri,
se făcură pe dată ca iadul.
Și văd creieri de munte
și urcușul e greu,
sunt un trist alpinist,
Sisif sunt, al moliilor.
Și cad și recad,
un munte suind.
vezi mai multe poezii de: Emil Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.