Salta y canta, corazón loco,
rómpete en mil de almas!
Vos, alondras,
con la boca más dulce que la miel,
cantadme pindáricas poemas,
para que pueda levantarme
al cielos, en remolinos de oro.
Oh, escuacharla, el Silvano
te dice desde la hoja, Driada,
los mágicos cantos de atardecer
quizás te rapta, Hermosura;
pero nada en el mundo puede vencer,
a la luz de la mañana pura,
el canto de la alondra en el cielo.
Ah, alegria lunática,
desgarrarte en las gritas, Alma, Anhelo!
Dimineața
Saltă și cîntă, inimă nebună,
rupe-te, inimă,-n mii!
Voi, ciocîrlii,
cu gura mai dulce ca mierea,
cîntați-mi pindarice cînturi,
ca și eu să mă-nalț
la ceruri, în volburi de aur.
O, auzi-l, Silvanul
îți zice din frunză, Driadă,
cîntări fermecate,
doar te-o răpi, Frumusețe;
dar nimica pe lume nu bate,
în lumina clarei diminețe,
cîntecul ciocârliei din cer.
O, fericire nebună,
frînge-te-n chiote, Suflete, Ler!
Translator: Gabriel Cristea
see more poems written by: Emil Botta
