Medalion - Emil Botta
Adăugat de: Adina Speranta

Păcatele mele! Pe fruntea ta,
la tâmpla ta,
ca delicatele, nervurele frunzei,
scris era
sfârșitul meu:
m-am spânzurat de gâtul tău
cu funia de aur
a pletelor tale.
Și spânzur acum
de ramura gâtului tău
și acum trage greu,
greu apăsând pieptul tău
cea mai teribilă,
înfricoșătoare medalie.
Binecuvântato, iubito,
repede să treci
prin codrul deznădejdii,
nu cumva să te ajungă
delirantul, viscolul rău.
Și medalionul aruncă-l
și dezleagă-l pe robul tău.



vezi mai multe poezii de: Emil Botta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.