Proverb - Emil Botta
Adăugat de: Adina Speranta

Prichindeii
m-au amenințat că mă-mpușcă
dacă mai trec prin pădure fluierând
și sărutând copacii pe rând.

"Eu sunt Dionysos, spusei,
arborii sunt sorii și luceferii mei
și cerul meu este acest limpede iaz
și vă rog să nu faceți haz."

"Ce tot cântă omul? întrebă o șopârlă,
n-ar fi mai bine să-l facem pradă peștilor din gârlă?"
"E Dionysos cel veșnic, rosti un lăstun,
dar am impresia că e un exaltat și un nebun.

Să trimitem ștafete în a veacurilor umbră
să întrebe dacă Dionysos avea o privire așa de sumbră
și obrazul ca varul și vocea de plâns năruită
și o viață ca o casă părăsită."

Dar prichindeii au întins sinețele,
copacii de spaimă și-au acoperit fețele
și vuietul reteză ca o secure
liniștea pădurii sure.

"A murit impostorul, falsul Dionysos,", vesti crainicul de aramă
și peste mine așternu o năframă.
Dar luna văzând cum zăceam asasinat, tembel,
dojenind pe omorâtori le grăi: "Dionysos era el".



vezi mai multe poezii de: Emil Botta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.