Să fiu amurgul aș vrea,
să aștept sfâșiat la ferestre,
dragostea mea.
Să-ți aprind obrajii cu nebuna-mi pară
și să plec apoi,
când se face seară.
Primește câmpia; e un dar ce-ți fac,
muntele-n omagiu
și codrii ce tac.
Ci vino. Să mergem. Ne-așteaptă
mulțime de regi în genunchi
și florile toate să trecem așteaptă.
—————————————————————-
sursa: #versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Emil Botta