Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ți mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ți-i cer
Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrățișez îngenunchind
Și apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază și de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ...
vezi mai multe poezii de: Emil Brumaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.