îmi luasem locul lîngă roșu de viță,
cel mai sofisticat dintre vinuri,
cel mai păcat din păcate,
și mă gîndeam,
(ah!) mă gîndeam la superba zeiță,
la chinuri
și la poftele toate
ce le-aș gusta eu cu gura, cu mîna,
cu frunza cea verde și lacomă, încă.
păcătos sînt,
păcătoasă stăpîna pe inima mea,
pe mîna și beciul cel negru care-n mine tot cîntă...
vezi mai multe poezii de: Emil Brumaru