Mă uit toamna în lumină
Și nu-mi găsesc nicio vină
Că mi-a fost dat să te-aud
Și-a crescut din mine-un dud
Cu dudele negre, mari
Cât gura de la pahar
Cu dudele albe, dulci
Cât perna unde îți culci
Capul cu ochii deschiși
În spaima zorilor stinși
Ochii cu cearcăne largi
În care lacrima-ți spargi
În bucăți limpezi și grele
Ca să speli dudele mele
Prelinse pe dușumele…
———————————————————-——————————
* din volumul de versuri „Cerșetorul de cafea”, editura Polirom, București, 2004;
vezi mai multe poezii de: Emil Brumaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.