Am sărutat în piatră un cîntec bun și cald.
Am dat ființei moarte căldura gurii mele.
Am dat viață pietrei și i-am ucis tăcerea,
Ea nu mai este piatră, căci cîntecu-mi trăiește.
Nesimțitoare piatră, simți tu ce este focul
Ce a sădit în tine al gurii mele cîntec?
Te scutură trezită, căci nu mai poți fi moartă,
Căci viața mea-i mai tare decît tăcerea ta.
Închide-n tine glasu-mi și-l vei păstra pe veci.
Am sărutat în tine un cîntec bun și cald.
A veșniciei taină cîntarea mea ți-a spart
Și te-am ucis pe tine, ce-ai vrut să mă ucizi.
vezi mai multe poezii de: Emil Isac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.