Scuturați-vă, frunze; muriți, flori, muriți pe tăcute;
Nopți lungi și zile din ce în ce mai scurte;
Fiecare frunză-mi susură o binecuvântare,
Pâlpâind în copacul toamnei – o ultimă-alintare.
Voi zâmbi coronițelor de nea când se vor dezvălui privirii
Acolo unde-ar fi trebuit să înflorească trandafirii;
Și-o să cânt destrămarea nopții care deschide-n zori
Uşa unei zile mohorâte ca fereastra unei închisori.
traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Emily Brontë
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.