Inima singură vrea să-și aleagă
Relațiile, - apoi, în Cetate
Nimeni nu mai pătrunde, sporind
Divina Majoritate –
Nemișcată privește la șirul de mari
Echipaje strălucitoare –
Nemișcată și-n fața Împăratului care
I-ar cădea la Picioare –
Am văzut-o – dintr-un întreg norod
Își alese pe Unul –
De Piatră – la Rugile celorlalți –
Ea nu le dă drumul
1862
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson