Îmi place să-l văd mâncând pământul
Și dând peste cap văile,
Oprindu-se să se hrănească din tancuri
Și prodigios iar să pășească
În jurul unei grămezi de munți
Și trufaș să privească
La șandramalele de pe marginea drumurilor,
Apoi să-și roadă-n stâncă
Drum pe măsura lui și să se strecoare
Gemând tot timpul
În ritmuri șuierătoare și stridente,
Apoi singur gonindu-se de pe deal,
Să necheze ca Boanerges
Apoi, punctual ca o stea,
Să se oprească – docil și atotputernic –
La poarta propriului său grajd.
Traducere de Ion Pillat
vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.