Asemeni Călătorului trudit
Vîntul îmi bătu sfios la geam -
Cu îndrăzneală l-am poftit
Ca un stăpîn ce mă aflam
Fără de paşi se strecură -
Să-i dau un Scaun - cui?
Era precum i-aş fi întins
Un pat - Văzduhului
Nici Trup n-avea Oaspele meu -
Iar Vorba-i - o năvală toată -
Ca mii de păsări Colibri
Zburînd dintr-un Tufiş deodată
O Mare-i era Chipul şi, trecînd
Îi picura din Degete o muzică divină
Precum e cea arareori cîntată
La Fereastra noastră - de Lumină
Atîta i-a fost vizita - apoi
Sfielnic a bătut din nou - să-l las -
Atît de tulburat s-a dus -
Iar eu mai singură am rămas
(traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)
vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.