Ce mai e de zis, ce mai e de scris,
Ce mai e de pictat și de înrămat,
Ce mai e de ascultat și de parafrazat,
Ce mai e de gustat, sărat sau piperat?!
Aici contemplăm, aici visăm,
Aici creăm, iubim și evaluăm,
Diluăm energii, pulsăm, balansăm,
Diminuăm, accentuăm și vibrăm.
Roua sufletelor noastre dansează, zâmbind la răsărit,
Plutind în vânt ca petalele cu pasul egal împărțit.
Suflul ancestral ne-a adus aici și acum înflorim
În grădina interdimensională, colorată, străjuim.
Imaginează-ți ce minuni ai putea simți,
Multiplicate în fiecare clipă din vid, unde...
Omul vitruvian pe orbite învârtit, răsucit
În toate direcțiile universului, levitând nimicul plin
Deschide-ți ochii în templul de tine,
Picură stele cu inspirații divine.
Tot ce te ține e mintea, ce susține
Și abandonează tot ce nu-i convine.
Îți citesc manualul de utilizare,
Să înțeleg de ce privești în zare,
Când ai să te cunoști în stare
Și ce benefică această realizare.
Timp n-am, am timp, timp nu este,
Spațiu infinit, atemporalitate peste,
Nimic în tot și tot în nimic se unește.
Eterul e mister, curge, nu se lipește.
Cu ele materializarea gândului,
Scrierea faptelor ce creează istorii,
Vedem și arătăm Creatoarei și Zeului
Ce se petrece printre morți și vii.
La mijloc, între întuneric și lumină,
Suntem ancore ce unesc și declanșează
Interacțiunea polilor, prin integrare divină,
Cu iubire în suflete și pacea se așează.
Tu, cu buclele tale lungi, rostogolești foița de aur,
Umplând transparenta ignoranței cu calm,
Alunecând ușor culori și forme pentru tezaur.
Tu, smerenie, surâsul cald și blând ți-e psalm.