Este seara-n plinătatea
Și stau privesc pe la ferești
Luna cu-a ei singurătate
Printre a stelelor povești…
Parcă ar fi oglinda
Vieții mele pe pământ
Ce reflectă atâta setea
Gonirii mele-n vânt…
Ea e singură printre stele
Și eu singur printre oameni
Două lumini stinghere...
Parcă aș fi cu ea asemeni…
Un mormânt de o lumină
Reflectat de la un soare
Într-o noapte ce se-nchină
La viitor-uri visătoare…
Și între ea și între soare...
Sălășluiește al nostru pământ
Cu ale sale trecătoare…
Cum e gonirea mea în vânt...
vezi mai multe poezii de: Mitan Gabriel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.