Silex - Eugen Cioclea
Adăugat de: Adina Speranta

Mă uit dintr-o parte
la sufletul meu,
dar nu-l recunosc.
El are aproximativ 6.14316725… gr.
Iraţionalitatea s-a oploşit
şi pe-aici.
Nexul ontologic îşi scoate pârleala hermeneutic.
Trec printr-un soi de realitate apăsătoare (cum spunea
Kierkegaard),
care se reazemă numai pe sine
şi chiar insistă asupra-i
confirmându-se şi
repetându-se.
La urma urmei, ce pot să mai fac?
Preapoate c-ar trebui
să vă purtaţi voi cu mine
cam tot (cam aşa)
cum mă port eu
cu voi.



vezi mai multe poezii de: Eugen Cioclea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Silex, șlefuit!
Servus!
Surâs! sau să fie Zâmbet?
Salutări!
narcispurice
marţi, 18 mai 2021