Lui H. Roman
I
Prietine, să plângem.
O lacrimă va fi pentru frunza galbenă,
o lacrimă pentru trandafirul scuturat,
o lacrimă pentru o fată moartă la optsprezece ani,
o lacrimă pentru durerea fiecărui om.
O lacrimă pentru fiecare piatră,
pentru fiecare pom,
pentru fiecare stea
şi pentru Ideal.
Sufletele sunt nesfârşit de multe:
prietine, noi nu ne vom putea opri din plâns.
II
În inimă e rană,
prietene, şi doare.
A trecut pe stradă
om bolnav şi palid:
pentru lacrimile lui, sufletul a fost pocal.
Sălciile plângeau
cu lacrimi grele, de metal:
o, lacrimile lor s-au cuibărit în mine
şi m-apasă.
Pe cer erau lacrimi multe, mici,
şi-o lacrimă mai mare,
şi n-am ştiut: e cerul ce-oglindeşte
ceea ce este în mine, sau cugetu-mi e-oglinda?
Prietene,-nţelegi
că trebuie să plâng?
traducerea Mihai Rădulescu
vezi mai multe poezii de: Eugen Ionescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.