Apele revărsate - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Am îngenuncheat cu delirantă iubire
la izvorul Castalia
dar nici un fir de apă nu-mi reflecta
imaginea.

N-am văzut niciodată
apele cu piranha. Cine se scufundă în ele
se întoarce la film un schelet descărnat.

Și totuși
alte ape lucrează cu noi,
prin noi, peste noi indiferentă
și monstruoasă aperă de recuperare.
Apele își reiau
ceea ce au dat: le însoțește
invizibilul lor dublu, timpul; și o flască
umflată spălare ne fură
de când am părăsit aripile de pește
ca să scoatem la iveală membrele,
o malformație, o batjocură ce ne-a lăsat gravizi
de rea conștiință și răspundere.

Păru că fierbătorul ballast peste care mă aplec,
fierărie, lăzi, mașini aruncate claie peste grămadă
în curte,
scurgerea fumegoasă care se duce
în seama ei și nu știe de existența noastră,
păru că toate astea au fost proba decisivă
că suntem aici pentru ceva o capcană sau un scop.
Păru, nu se pare… În alte vremi tresneau
castanele pe jăratec, scânteia câte un licurici
pe darurile de Crăciun. Acum nu-I mai place
demonul apelor să ateste că noi
spectatorii săi și părtașii întru vinovăție suntem tot noi.


Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.