Aruncă tu la țărmul pârjolit
corăbiile de mucava și dormi,
copil stăpân: cât nu ai auzit
relele duhuri navigând în stol.
Buha zburătăcește prin grădina mică,
atârnă fumul pe acoperișe.
Clipa ce strică lucrul de luni, iat-o piezișă:
când fisurează tainic, când în vârtej despică.
Vine spărtura: poate pe furiș.
Cine-a clădit își simte condamnarea.
Doar bărcile-ancorate își mai găsesc scăparea.
Leagă-n parâme flota în hățiș.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale