Baladă scrisă într-o clinică - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

În brazdele urgenței:

când peste munți s-a desfăcut
cometa din august nebună
în aerul încă senin

– dar beznă pentru noi, teroare,
acoperișuri, piloți surpați
pe noi, precum Iona-ngropați
în pântecul balenei, deplin –

iar eu m-am întors și oglinda
ce-mi ești nu era ca acasă
căci peste gât și piept
te-nchiseseră, deodată,
înfășurată-n ghips ca-ntr-o carcasă.

În golul orbitelor tale
luceau lentil de lacrimi
mai dense decât ochelarii
cei groși în ramă de baga
pe care noaptea-i scot și pun
lângă fiola cu morfină.

Zeul cel taciturn nu era
al nostrum, ci Domnul ce colorează
cu foc crinii din șanț:
Berbecu-l invocai și fuga
cornutului monstru străpunse
cu-un ultim orgoliu și inima
izbită de-a ta tuse.

Aștept un-semn, dacă-i aproape
ora răpirii finale:
sunt gata, iară penitența
începe de-acum într-un hohot
din negrele văi ca de dóhot
ale celeilalte Urgențe.

Ai așezat pe noptieră
buldogul de lemn, deșteptătorul
cu fosfor presărat pe limbi
ce dă o lumina suavă
când îți veghează somnul,

nimicul ce poate ajunge
cui vrea poarta-ngustă s-o spargă;
se-nalță în roșu afară,
pe alb, se desface, o cruce.

Cu tine și eu ies la vocea
țâșnită în zori spre enorma
prezență de morți: și-acel urlet

al câinelui de lemn al meu e, mut.


Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.