Corespondențe - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Acum că-n fundal un miraj
de aburi tresare, se pierde,
vestește altceva, printer copaci, cu toaca
ghionoaia cea verde.

Mâna care ajunge în desiș
și străpunge țesutul
inimii cu vârful ierbii-uscate.
e-aceeași care coace coșmarele de aur
în oglindirea bălților
când al lui Bassareus car sonor
aduce vaiete nebune de berbeci
pe peticile arse de pe dealuri.

Te-ntorci și tu, păstoriță ce ești
fără de turme, și pe piatra-mi stai?
Te recunosc; dar nu știu ce citești
dincolo de zborurile rătăcind pe plai.
Zadarnic întreb câmpul unde, agale,
șovăie ceața între străfulgerări și-mpușcături
pe-acoperișe,
febra ascunsă a trenurilor personale
pe coasta care fumegă, piezișă.




Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.