Cu-al vieții rău ades m-am întâlnit:
era râu gâtuit ce clocotește,
era o frunză ce se răsucește
uscată, era calul prăvălit.
Bine n-am cunoscut, decât minunea
ntredeschizând divina Indiferență:
era statuia calmă-n somnolență
de-amiazi, norul, șși șoimul în înălțimi zvârlit.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.