Educația intelectuală - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Marele acoperiș où picoraient des focs
este o imagine idilică a mării.
Astăzi linia orizontului e întunecată
și țărmul clocotește ca oala pe foc.
Când pe-aici treceau marile locomotive,
Bellerofon, se numeau, și Orion,
formele toate apăreau lichide
din tinerețe prea multă și vântul
cel mai turbat era mângâiere.

Un băiat cu părul zbârlit se-ntreba
dacă omul era anume făcut sau aiurea,
dacă lapsus era sau izbândă… și a cui?
Dacă-ntâmplarea venea ca fapt posibil
atunci vrere nu-I decât într-un creier.
Și ce minte universal poate
să nu țină seama de noi? Era o dilemă
de rezolvat (nu pentru cei inocenți).

Spuneau Garanții că bătrânul logos
era totuna cu mușchii fochiștilor,
cu aburii înecăcioși de cărbune,
cu urletele motoarelor, cu tic-tacul
aproape dactilografic al Zării pierdute.
Și băiatul cu părul zbârlit nu știa
dacă în mare să sară și iute să-noate
ca și când adevărat ar fi că o baie
nu faci de două ori într-o aceeași apă.

Dar apoi băiatul cu părul zbârlit,
nu mai era un copil dacă alături de el se nășteau
Himerele, larvele unei lumi dinainte,
ochi de clar-văzători și cei ai smintiților,
chipurile înțelepților, ale celor ce-avură un
nume
și care-l pierdură, Sfinții și prințul
nebunilor, acela care și-a pus sărutul pe botul
unui cal de povară și de-atunci a fost oaspe
al unei luminoase bezne.
Și-a trecut multă vreme.
Apoi cu toate s-au schimbat. Și chiar marea
mai rea s-a făcut. Acum văd
năpraznice-asalturi la diguri, nu-și mai pune
zorzoane de vele, nimic nu mai acoperă,
nici măcar pe sine.


Traducere Florin Chirițescu



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.