Câteodată praful de pușcă
nu ia foc la umezeală,
altădată se aprinde fără chibrit
sau amnar.
Ar fi de-ajuns bricheta de buzunar
de s-ar găsi un strop de benzină.
Și în sfârșit nu e nevoie de nici un foc,
dimpotrivă o bună temperatură sub zero
ține-n frâu
plicticoasa strămoașă, Inspirația.
Nu era prea zglobie cu câteva zile în urmă
dar își ascundea bine ridurile.
Acum pare ascunsă printre pliurile
perdelei și se rușinează de sine însăși.
Prea de multe ori a mințit, acum poate coborî
pe pagină bezna, vidul, nimicul dinainte.
În asta poți să te încrezi amice scrib.
Poți crede-n beznă când lumina minte.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale