În primăvara leneșă când sărbătorile-s aproape
orașul se golește.
De pe la Idele lui Martie un bătrân mierloi se-așează
pe pervaz să ciugulească boabe de orez, firimituri.
Nu-i folosește să coboare-n curtea
înghesuită cu mașini, lăzi, saci, rachete.
La fereastra din față un anticar în halat
și două pisicuțe siameze. Din alt observator
un băiat roșcovan trage-n hulubi cu un flobert.
Vast e apartamentul marelui Oncolog,
mereu pustiu și-ntunecat. Dar n-a fost la fel într-o noapte,
când se învăpăie-n lumini la știrea
că sus-numitul fusese primit în parlament.
Atâtea fură destupările de șampanie,
flash-urile, râsetele, urletele celor care-l felicitau
încât până și Gina fu trezită și alergă
foarte ațâțată să-mi spună: am izbutit!
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale