Când vântul ce pătrunde în pomet
din nou aduce unda vieţii, bucură-te;
aici unde se-afundă un mărăciniş
de moarte amintiri,
grădină nu era, ci relicvar.
Nu păsările se aud în foşnet,
ci e mişcarea veşnicului leagăn;
vezi cum culcuşul singuratec de pământ
se schimbă-ntr-o retortă.
Un chin e dincoace de zidul drept;
poţi să izbeşti inaintând
fantasma ce te mântuie:
aici se ţes poveştile şi gesturile
eliminate pentru jocul viitorului.
Caută-n plasa ce ne strânge
o ţesătură ruptă, sari, afară, fugi!
Du-te, m-am rugat pentru tine - setea
îmi va fi mai uşoară, mai puţin aspră rugina...
(traducere de Dragoş Vrânceanu)
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.