Nori roșu-vineții se grămădeau
în grota lui Fingal de pe versant
când am rostit „pedalează
îngerul meu!” și cu un salt
tandemul se desprinse din noroi, își dezleagă
zborul din ierbile colinei.
Nori de aramă se încovoiau
în pod peste meandrele Aglienei,
pe ruginoase-asprele câmpii când eu
„rămâi!” ți-am zis, și-aripa de eben
cuprinse orizontul
cu freamătul ei lung, copleșitor.
Precum Pafnutie-n pustie, prea am vrut
să te înving, eu cel înfrânt.
Cu tine zbor, rămân cu tine; a muri,
a trăi e-un singur punct, un nod
ca tine colorat, cald de suflarea
peșterii, adâncă, auzită-abia.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale