Muza mea - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Muza mea e departe s-ar spune
(e gândul celor mai mulți) că n-a existat vreodată.
Dacă a fost una, îmbracă straiele sperietoarei
de-abia proptită peste spalierele cu viță.

Se zbate-n vânt cum poate; a rezistat musonilor
rămânând dreaptă, doar puțin cocoșată.
De scade vântul se agită încă
parcă să-mi spună mergi și nu te teme,
până te pot vedea, îți dau viață.

Muza mea a părăsit de mult un colțișor
de croitorie teatrală; și erau oameni importanți
cei ce se-nveșmântau cu ea. Într-o zi fu umplută
cu mine, se mândri. Acum mai are-o mânecă
și dirijează cu ea un cvartet
de suflători. E singura muzică pe care-o support.



Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.