O fi că a Minervei cucuvaie
este pe cale aripi să-și deschidă.
Dar nu-i răgaz în realimentarea
prăvăliei în care suntem doar
rămășițe la sold, spre lichidare.
Și totuși îl creasem cu orgoliu
după a noastră-asemănare pe robotul
nesfârșirii lacome și fluente.
O ceruri azurii, nobil negoț
nu doar cu cei Celești! Acum și Zeea
sclavă, stăpână nouă-nchide ochii
să nu ne vadă.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.