Nu ne cere cuvântul ce-ar mărgini-mprejur
sufletul nostru inform, și-n litere de foc
l-ar arăta, lucind ca în mijloc
de câmp prăfos șofranul fără nimic în jur.
Ah omul care merge liniștit
cu alții și cu sine amic,
de umbra-i nepăsându-i când canicula
o-ntipărește-n zidul scorojit!
Nu ne cere formula ce lumi poate deschide,
cel mult silabe strâmbe, sau răsucite ghem.
Atâta doar putem, în vorbe aride,
să-ți spunem: ce nu suntem, ce nu vrem.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale