Floarea-soarelui adu-mi-o s-o răsădesc
în țărna mea arsă de sărătură,
ca să-și arate toată ziua oglinzi albastrului ceresc
neliniștea din galbena-i făptură.
Spre limpezime tind cele întunecate,
se epuizează corpurile-n unduire
de culori: acestea-n muzică. Risipirea
e întâmplarea-ntâi între-întâmplate.
Adu-mi tu planta care ne înclină
unde țâșnesc bălaie transparențe
și-evaporă viața ca esență;
dă-mi floarea-soarelui înnebunită de lumină.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.