Acum să-ți fie pasul
precaut: la un singur tras
cu piatra, de-aici, ți se gătește
o mult mai rară scenă.
Poarta cea roasă a unui templu
închisă-i pe vecie.
Lumina mare-i răspândită
pe pragul ei ierbos.
Și-aici, unde nu are să răsune
pas omenesc, durere de prisos
veghează-ntins pe jos și slab, un câine.
Nu se va mai mișca
în ceasul bănuit zăpușitor.
Peste acoperiș
grandiose se-arată un nor.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.