Vremuri la Bellosguarda - Eugenio Montale
Adăugat de: Gerra Orivera

Oh cum pe-acea scânteietoare
întindere-arcuită înspre dealuri,
zumzetul serii dens se subțiază
iar arborii vorbesc cu murmurul
nisipului, știut; ce limpede
se-ndiguiește-acolo în décor
de coloane și sălcii pe margini și mari salturi
de lupi în grădini, printer bazine pline
ce dau pe-afară,
această viață a tuturor, ce nu este mai stăpânită
ca respirația noastră;
și cum se zămislește iar lumina de safir
pentru oamenii
care trăiesc acolo: e prea trist
că-atâta pace luminează doar prin fante
și-apoi totu-i rotire-n zvâcniri rare
pe meander-n aburi, cu încrucișări
de hornuri, și cu strigăte-n grădini
suspendate, cu spaime, râset lung
pe-acoperișuri decupate, prin cortine
alcătuite de frunziș și cu coadă
scânteietoare care-ar trece-n cer
până dorința și-ar găsi cuvinte!

Traducere Marian Papahagi



vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.