Xenia (II) – 5 – 245 &
Am coborât, dându-ți brațul, cel puțin un million
de scări
și-acum când nu mai ești la fiecare pas e vidul.
Chiar și așa lunga noastră călătorie a fost scurtă.
A mea durează încă, dar nu-mi mai folosesc
legăturile, rezervările,
capcanele, insultele celui ce crede
că realitatea e cee ace se vede.
Am coborât milioane de scări dându-ți brațul
nu pentru că poate cu patru ochi se vede mai mult.
Cu tine le-am coborât fiincă știam că din noi doi
singurele adevărate pupile, desi atât atât de-ntunecate,
ale tale erau.
Traducere Marian Papahagi
vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.