Cu cât prezentul urcã spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rãmânem noi!
Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!
Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:
Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipã se nasc atâtea lumi…
Mãrire, armoniei din cer si din genuni!
Pãtrunde bine tâlcul acestor succesiuni:
Alãturi de furnicã si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!
Prin inimã, regretul sã-ti treacã mai usor,
Ca prin adâncul mãrii o umbrã de cocor…
vezi mai multe poezii de: Eusebiu Camilar
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.